Mi-am dorit mereu sa stiu unde te aflii. Unde ai sa te duci, unde ai sa pleci. Stateam si te asteptam langa lacul inghetat. Totul era inghetat, chiar si inima mea. Asteptam sa te intorci pentru a-mi dezgheta inima, dar tu nu mai apareai. Te-am asteptat zile intregi, dar tu nu mai apareai. Nu stiam ce se intampla cu tine. Te sunam de disperata, dar niciun raspuns. Telefonul suna, iar tu nu raspundeai. Eram speriata, ingrijoarata. Pana cand primesc un telefon, dar din pacate nu de la tine. Din nefericire auzisem ca ceva rau s-a intamplat cu tine. Am aruncat telefonul in lacul inghetat. O lacrima cazu pe obrazul meu. Aceea lacrima era sangele tau care il simteam, amintirea ta ma facu sa izbucnesc in plans. Cand lacrima se atinse de Pamant, un fulger aparu brusc. In acel fulger iti vedeam chipul, si am inceput a tipa si striga dupa tine. Acel fulger nu mai disparu un timp, dar cand ma apropiasem pentru a-ti atinge chipul, fulgerul disparu, cu el si chipul tau. Dar o lumina puternica se misca spre o carare, parca imi spunea sa merg dupa ea. Am zis ca e un semn, si m-am dus dupa lumina. Aceea lumina ma duse pe drumul cel mai intunecat, cel mai ingrozitor. Ajungand in inima padurii, o ceata groasa se ridica la nivelul ochiilor mei. In aceea ceata iti vad iar chipul, acest lucru ma infricosa iar. Venind spre chipul tau cu o teama nespus de puternica, te ating. Dar era doar o umbra, doar o ceata, erau doar vedeniile mele. Tu ai plecat si nu stiu daca te vei mai intoarce. Aceea umbra imi aminti ce greseala am putut face...